- -
Nota obtinuta din comentarii:0 / 10
Regiune: Transilvania Adresa:
Vartop, Alba, Romania |
|
|
Orar |
DescriereGroapa ruginoasa este o ravena uriasa de peste 600 de metri in diametru si 100 de metri adancime, cu rupturi ruginii. S-a format prin eroziunea torentiala, extrem de activa a depozitelor de cuartite, fresii si argile rosii. Este o adevarata rana vie in trupul muntelui, eroziunea se extinde si in prezent insa pe o parte a gropii a inceput vegetatia sa creasca datorita pantei mai line. Intre versanti gropii s-au creat vai foarte stramte ce dau un aspect de canion fundului torentului.
La precipitatii, prin el se scurge apa in torent, contribuind la dezvoltarea acestuia. Interiorul Gropii este separat in patru sectoare mari, de catre versanti ingusti si ascutiti ca lama. Suprafata pe care o ocupa este de aproape 20 ha, iar volumul de material erodat pe parcursul timpului se estimeaza la aproximativ 7 milioane de metri cubi.
Aceasta este un renumit si vast fenomen torential, se gaseste la altitudinea de aproximativ 1400 metri in Muntii Padis - Scarisoara (O subdiviziune a Muntilor Bihor), intre varful La Morminti (1430 metri) si Varful Tapul (1475 metri). Pereţii săi înclinaţi, muchiile ascuţite converg spre centrul gropii, unde se află vâlcelul Valea Seacă, cu sectoare de chei, ce pot fi parcurse numai de alpinişti. Dincolo de groapa la 4 km se află Poiana Florilor, iar pereţii albi ce se văd în depărtare sunt Pietrele Galbenei.
Groapa Ruginoasa datorita unicitatii peisajului este o arie protejată de interes național - rezervație naturală de tip geologic - situată în partea sud-estică a județului Bihor, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa. Face parte din Parcul Natural Apuseni.
Cum ajung la Groapa Ruginoasa:
Din şaua Vârtop pe bandă galbenă. Marcajul începe la 10 minute de şaua Vârtop spre Lunca. În dreptul intrării este amplasat şi un panou. Aici părăsim şoseaua, traversăm pârâul, şi începem urcuşul de 40 de minute. Ajungem într-o poiană, de unde sus în faţa noastră se conturează o şa largă. Ajungem în şa, iar sub noi se vede Groapa Ruginoasa. Drumul de întoarcere este identic cu cel de acces, şi este ultima parte a traseului.
In toamna 2014 a fost refacut traseul ce urca din DN75 pana la Groapa Ruginoasa. S-au facut trepte de lemn si piatra in locurile mai dificile, si balustrade de lemn. Astfel vom putea ajunge mai usor la Groapa Ruginoasa si in anotimpul alb.
Altitudine: 1373 m.
Coordonate GPS: N 46 31′ 25″, E 22 39′ 10″.
|
Prezentare Video |
|
|
Imagini
|
Nu exista nici un comentariu