Bine ați venit la CASA CÃLIN din Vama Bucovinei!

Pensiune turistică în Bucovina

Ce am devenit?

Mai mult decât o pensiune turistică în Bucovina, cu  o vechime de peste 20 ani în segmentul  de turism rural, pensiunea Cãlin – clasificatã la 4 margarete – pãstreazã încã vii tradiţii şi obiceiuri din Bucovina vrând sã aducã în prim plan prin oferta turisticã în 2021 şi o posibilitate de a vã petrece câteva zile sau un concediu la munte – altfel decât cele petrecute pânã acum. Aşezarea geograficã în inima Bucovinei – nu departe de Sfintele Mãnãstiri Voroneţ, Moldoviţa sau Suceviţa, Pârtia  de schi Rarău-1 de la Câmpulung Moldovenesc, Muzeele Ouãlor Încondeiate de la Vama și Moldoviţa, Salina Cacica ori alte obiective turistice din nordul bucovinean – permite şi organizarea unor programe turistice cu o anumitã tematicã (1 martie, 8 Martie, 1 mai) sau cu ocazia unor sãrbãtori speciale, tradiţionale: Paştele Catolic, Paștele Ortodox, Crãciunul sau Revelionul, în care se împletesc turismul cultural, turismul de aventurã cu – de ce nu? – turismul gastronomic!

Atracții în zonă

Pentru că încurajăm turismul activ, vă invităm să descoperiți câteva dintre punctele forte ale zonei:

Masivul Rarău

“Soarele răsare sau apune pe Rarău, Moldova şi Bistriţa curg pe de o parte şi de cealaltă a Rarăului, turmele urcă sau coboară de pe Rarău. O întreagă lume cu ceilalţi munţi ai ei şi cu apele care curg prin văi, fiind frumuseţii firii mereu schimbatoare oglinzi, gravitează în jurul Rarăului, în jurul masei lui enorme şi liniştite, înconjurată de piscuri albe de calcar.
De când aceste pământuri au un chip şi un nume, Rarăul ia parte la viaţa lor şi ca o inimă puternică şi ca o frunte în jurul căreia bat marile aripi ale fanteziei. În pădurile lui oamenii pătrund ca într-un templu, spre păşunile lui îşi mână turmele, calcarul de la poale i-l prefac în var, dar acela din piscuri străluceşte în viaţa lor ca lumina unei stele polare.
În alte locuri pot fi munţi mult mai mari sau fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Rarăul reprezintă dimensiunea fundamentală a lumii, latura cosmică a vieţii istoriei. Plin de foşnete şi de murmure de tot felul, de ţipete de păsări şi de sălbăticiuni, se înalţă de pe fundul luncii, spre cer, ca un enorm telescop în oglinzile căruia alunecă timpul şi infinitul. Cu el începe, acolo în partea de miazănoapte a ţării, realitatea sufletească din care a izvorât înduioşătoarea potrivire de cuvinte:
Pe un picior de plai,
pe-o gură de rai…” . (Geo Bogza – Rarăul)

Legătură externă: Masivul Rarău pe Wikipedia

Pârtia Rarău-1

Pârtia are o lungime de 2.850 metri, dificultate medie și este dotata cu instalație de telegondola cu 33 de cabine, 9 tunuri de zăpadă, lac de acumulare cu capacitatea de 10.000 metri cubi, 176 de stâlpi de iluminat, clădire administrativa, parcare, bileterie si mașina de bătut zăpadă. Punctul de plecare se află la 1.220 de metri altitudine, iar sosirea la 765 de metri. 

Tiroliana „La Palma”

Mega Tiroliana “La Palma” este cea mai lunga tiroliană din România și Europa centrală și se afla în Bucovina, în pasul Ciumârna (La Palma) între localitățile Sucevița și Ciumârna, la doar 28 km distanță de Casa Călin

Are 1 km lungime, o înălțime maximă față de sol de 100 m și se poate atinge o viteză maximă de 100km/h.

Mocănița „Huțulca”

Scurt istoric al liniei ferate înguste Moldovița – Argel:

Calea ferată cu ecartament îngust de la Moldovița a fost construită de un proprietar de gater din Munchen, Louis Ortlieb și dată în folosință în anul 1888 pentru transport de masă lemnoasă de la pădure la gater. În anul 1909 linia a fost preluata de Fondul Bisericesc al Bucovinei care a schimbat ecartamentul liniei de la 800mm la ecartament standardizat: 760mm. Inițial, traseul mocăniței avea 23,9 kilometri, de la Moldovița la Roșoșa, însă în decursul anilor s-au mai construit o mulțime de variante / ramificații și tot sistemul a ajuns în anul 1987 cu înființarea porțiunii Rașcovei – Râșca dreapta + Arsuri la o lungime de 73km. Linia de la Moldovița a fost folosită până în anul 2001 pentru transport de masă lemnoasă. Începând cu iulie 2005 trece în administrare privată. La ora actuala linia are 12 km și este folosită doar în scop turistic.

Detalii și program actualizat, aici.

Noi, despre noi

În această secțiune veți descoperi argumentele selecției Casei Călin ca destinație de vacanță în Bucovina:

Localizare

AŞEZARE GEOGRAFICĂ:
-În centrul geografic al judeţului Suceava, între municipiul Câmpulung Moldovenesc (15km) şi Gura Humorului (20km), pe E576.

TRANSFER:
RUTIER, pe E576, venind în localitatea Vama, cotiţi pe direcţia Moldoviţa iar la 300 metri de intersecţie – din nou stânga pe un drum printre case (există semnalizare „Casa Călin” la şosea);
FEROVIAR, dinspre Suceava sau dinspre Câmpulung Moldovenesc, cu debarcare la staţia Vama (toate rangurile de tren);
AERIAN, prin aeroportul Salcea – Suceava (65 km distanţă) sau Bucureşti
*la cerere, CASA CĂLIN poate asigura transferul cu autoturismul propriu de la gară sau aeroport.

Distanţe de la Casa Călin la obiective din zonă:
-14 km până la Mănăstirea Moldoviţa
-22 km până la Mănăstirea Voroneţ
-32 km până la Mănăstirea Suceviţa
-Cetatea de Scaun a Sucevei – 54km
-Oraşul Vatra Dornei – 55 km
-Marginea (ceramica neagră) – 40km
-Lucina (herghelia de cai huţuli şi rezervaţia naturală) – 60km
-Municipiul Câmpulung Moldovenesc – 15km
Pârtia RARĂU-1 – 20 km
Pietrele Doamnei, vf. Rarău – 35 km peste TransRarău

Tarife standard

IMPORTANT! Acceptăm plata serviciilor de cazare cu tichete de vacanță, în format electronic (card de vacanță) și pe suport de hârtie, emise de EDENRED, SODEXO si UP ROMANIA (Check Vacances).

Tarife standard cazare cu mic dejun pentru perioadele:
03-01-2021 – 30-06-2021 și
01-09-2021 – 20-12-2021

Camera dublă : 230 lei / noapte / 2 persoane
Copiii cu vârste între 4 – 14 ani cazați în camera dublă – supliment 40 lei / noapte – (se asigură pat suplimentar)
Copiii peste 14 ani cazați în cameră dublă – 70 lei / noapte (se asigură pat suplimentar)
Copiii sub 4 ani cazați în camera dublă, împreună cu părinții beneficiază de cazare și mic dejun gratuite (nu se asigură pat suplimentar)

Camera de familie (compusă din 2 camere nedecomandate): 250 lei / noapte / 2 persoane adulte
A  treia persoană sub  14 ani cazată în cameră de familie – 40 lei / noapte
A  treia persoană peste 14 ani cazată în cameră de familie – 70 lei / noapte

Tarife standard cazare cu mic dejun pentru perioada
01-07-2021 – 01-09-2021

Camera dublă: 250 lei / noapte / 2 persoane
Copiii cu vârste între 4 – 14 ani cazați în camera dublă – supliment 50 lei / noapte – cu mic dejun inclus (se asigură pat suplimentar)
Copiii peste 14 ani cazați în cameră dublă – 80 lei / noapte (se asigură pat suplimentar)
Copiii sub 4 ani cazați în cameră dubla, împreună cu părinții beneficiază de cazare și mic dejun gratuite (nu se asigură pat suplimentar)

Camera de familie (compusă din 2 camere nedecomandate): 300 lei / noapte / 2 persoane adulte
A  treia persoană sub  14 ani cazată în cameră de familie – 50 lei / noapte
A  treia persoană peste 14 ani cazată în cameră de familie – 80 lei / noapte

  • Cina este compusă din: ciorbă/supă, fel principal, desert – 65 RON și se optează pentru aceasta la rezervare. Dejunul se servește doar dacă se dorește, dar numai  în condițiile în care pensiunea este închiriată de un singur grup.
  • Rezervarea presupune în primul rând confirmarea disponibilității de cazare din partea pensiunii. Rezervarea este valabilă doar dacă primiți mail de confirmare din partea pensiunii și cu plata unui avans.
  • Durata minima de ședere în weekend este de 2 nopți.
  • Tarifele afișate sunt pentru 2 persoane și includ TVA, taxa locală, mic dejun.
  • Nu se pot caza în camerele de familie 4 adulți.
  • Tarifele sunt valabile doar în perioadele care nu fac obiectul ofertelor speciale (Paște, Crăciun, Revelion). Oferta standard este anulată de oferta specială, pe toată durata de aplicare a acesteia, urmând ca la expirarea perioadei de ofertă specială să se revină la tarifele standard.

Vă mulțumim!

Servirea mesei

CAPACITATEA DE SERVIRE:
-salon cu șemineu si 40 locuri la mese
-foișor( capacitate de 30 de locuri ) cu grătar in aer liber, sobă cu plita si cuptor – pentru servirea mesei in stil tradițional.
-terasă acoperită cu 24 locuri (la baza clădirii ce găzduiește sala de ședință) rustic amenajată și potrivită pentru servirea mese pe timp călduros.
Pentru păstrarea intimității, serviciul de servire a mesei se adresează doar oaspeților cazați în pensiune. Nu există un meniu a-la-carte dar vă asigurăm că pe toată perioada șederii veți degusta toate <bunătățile>noastre pe care la știm găti.
Meniul casei este specific bucovinean, din ingrediente ecologice, obținute în gospodăria proprie sau cele ale localnicilor :

  • ciorbă de hribi sau gălbiori dreasă cu smântână dulce
  • <zamă> de găină
  • ciorbă rădăuțeană
  • ciorba de afumătură
  • ciorbă de vițel cu tăiței de casă
  • platou cu brânzeturi, slăninuță ,legume sau murături în funcție de sezon și specialități din carne – preparate în casă
  • sărmăluțe în foi de varză sau viță
  • hribi cu smântână și mămăliguță
  • păstrăv cu smântână și hribi
  • răcituri de porc cu hrean
  • fasole cu costiță și cârnați
  • păstrăvi în cobză
  • mămăliguță cu brânză și smântână
  • ciulama de pui de casă
  • vițel cu smântână și busuioc sau carne de vițel la tavă
  • salată și zacuscă de hribi , ghebe sau râșcovi
  • papanași cu dulceață și smântână proaspătă
  • clătite cu brânză de vaci sau dulcețuri de casă (afine, zmeură de pădure, cireșe amare, fragi, vișine, caise etc.)
  • tocinei și pampuște 
  • alivancă cu smântână dulce
  • piroști cu prune, vișine sau brânză dulce
  • cozonac sau < plăcinte poale-n brâu >
  • prăjituri de casă
  • tort de căpșuni cu frișcă din smântână de casă sau tort cu mere și scorțișoară
  • afinată, fragată, zmeurată, vișinată sau vinul casei
  • siropuri de brad, zmeură, păpădie, soc, bere de casă (nealcoolică), socată.

Localizare

AŞEZARE GEOGRAFICĂ:
-În centrul geografic al judeţului Suceava, între municipiul Câmpulung Moldovenesc (15km) şi Gura Humorului (20km), pe E576.

TRANSFER:
RUTIER, pe E576, venind în localitatea Vama, cotiţi pe direcţia Moldoviţa iar la 300 metri de intersecţie – din nou stânga pe un drum printre case (există semnalizare „Casa Călin” la şosea);
FEROVIAR, dinspre Suceava sau dinspre Câmpulung Moldovenesc, cu debarcare la staţia Vama (toate rangurile de tren);
AERIAN, prin aeroportul Salcea – Suceava (65 km distanţă) sau Bucureşti
*la cerere, CASA CĂLIN poate asigura transferul cu autoturismul propriu de la gară sau aeroport.

Distanţe de la Casa Călin la obiective din zonă:
-14 km până la Mănăstirea Moldoviţa
-22 km până la Mănăstirea Voroneţ
-32 km până la Mănăstirea Suceviţa
-Cetatea de Scaun a Sucevei – 54km
-Oraşul Vatra Dornei – 55 km
-Marginea (ceramica neagră) – 40km
-Lucina (herghelia de cai huţuli şi rezervaţia naturală) – 60km
-Municipiul Câmpulung Moldovenesc – 15km
Pârtia RARĂU-1 – 20 km
Pietrele Doamnei, vf. Rarău – 35 km peste TransRarău

Rezervare

Chiar dacă suntem prezenți pe majoritatea motoarelor online de rezervări, calea cea mai simplă este cea directă. Completați toate câmpurile formularului alăturat și în cel mai scurt timp veți fi contactat de un reprezentant al Casei Călin.

Vă mulțumim și vă așteptăm!